Sunt eu, Ora Exacta. Deni pentru prieteni.

01:13 : ora exacta. Ma simt ca la 7 ani, am remuscari ca nu dorm la ora asta. Azi n-am fost la scoala. Desi trecusem prin tot chinu’ diminetii si la 7:30 : ora exacta, eram gata, m-am uitat in grafic si-am zis ca trebuie sa-mi iau un liber. Desigur, oficial ”mi-e rau; totu’ se intuneca. mor. bunicule tu esti?”. Jumatate din viata mi-a fost rau. Cealalta jumatate am petrecut-o gandindu-ma la cum sa fac sa-mi fie rau. Sunt emo.

Nu ma dau in vant dupa literatura, nu devorez cartile si nu citesc 100 de pagini in 30 de minute. Mai degraba 30 de pagini pe ora. Si cand e s-o fac de cele mai multe ori e vorba de S.F. & Fantasy. Am inceput cu seria Dune; probabil primele carti citite de mine cap coada. Se intampla la 17 ani, m-au fascinat complet. Mi-a curs scuipat din gura multa vreme dupa ce le-am terminat. Se mai vad urme si astazi. 

Ieri m-am apucat de Replay de Ken Grimwood. Nu stiam cine e Ken Grimwood, de unde sa-l iau, sau cu ce se ocupa. Cartea am cumparat-o acum un an, odata cu Dune si alte titluri S.F.(nu inteleg de ce ador pur si simplu sa dau o groaza de bani pe carti), avea 10 lei cu reducere si o descriere interesanta: ”O carte care iti poate schimba viata”; Hai!, surprinde-ma, imi zic. Nu ma asteptam la cine stie ce, am inceput s-o citesc ieri, am ajuns la pagina 66 din 370 fara prea mult exces de zel. Azi am terminat-o.
De cele mai multe ori ma impiedic in cuvinte, nu ma ajuta sa-mi exprim gandurile, ideile si sentimentele nici macar in vorbirea orala, cu atat mai putin in cea scrisa. Simt ca nu au forta necesara, ca nu pot gasi combinatia perfecta care sa transimta pe deplin ceea ce vreau sa transmit. Practic nici nu stiu sa vorbesc.
Cartea asta… e pur si simplu fantastica. Si nu e hard S.F., doar ideea centrala de reintoarcere in timp din nou si din nou ține de domeniul fantasticului. Cu toate astea a devenit una dintre cartile mele preferate alaturi de seria Dune de Frank Herbert si 10 negri mititei de Agatha Christie, care de asemenea m-a fascinat de la prima la ultima pagina fara s-o mai las din mana pana la unu dimineata.
Replay e o carte pe care as citi-o din nou. Si din nou. Si inca o data. Sa ma explic. Desi nu ma prea pricep eu la cuvinte si nici la literatura,  in cultura mea de balta, cartea mi s-a parut o drama, cu o poveste de dragoste groaznic de emotionanta, dupa primele 100 de pagini, si un final total neasteptat. La pagina 365 aveam lacrimi in ochi. Totusi n-a curs niciuna desi cartea o merita pe deplin.
Mi-a adus aminte de filmul The Curious Case of Benjamin Button, probabil singura drama la care am plans fara sa fie vorba de caini sau alte animale(de ex:Eight Below; Hachiko: A Dog’s Story etc), care ar fi mers perfect azi cu cartea, dar la viteza de citire a melcului de care cu atata gratie am dat dovada, timp de atatea ore.. se subintelege.

Per ansamblu cartea mi s-a parut usoara, captivanta, intr-adevar imprevizibila, si ingrozitor de bine scrisa. Desi pe tot parcursul ei am avut acel sentiment de  mai vreeeau!! , s-a terminat la momentul potrivit si, in mod ciudat, nu m-a lasat cu parerea de rau ca s-a terminat ci cu un sentiment de satisfactie de cea mai pura calitate, ca am avut inspiratia sa ma lipsesc  de o zi plictisitoare de scoala pentru a citi aceasta exceptionala carte.

Cu distinse sentimente si cuvinte extraordinare la 01:37 : ora exacta,
Deni.

Pentru vara asta mi-am propus 3 lucruri : carti, televizor si iar carti.
Of course it wasn’t always been like this. Once upon a time, there was a boy, a little boy, who had so much fun in the summer time. I was that little boy. That stupid little boy.
Era frumos, ne stropeam cu sticle cu capace gaurite, ne jucam de-a șotronu’, ne dadeam cu rolele, schelalaiam de dimineata pana seara. A tinut figura pana pe la vreo 14 ani. Dupa care am crescut si noi, au inceput afacerile, investitiile masive, etichetele, leul s-a devalorizat, am intrat in U.E.; prietenii mi-au spus: esti concediat! si s-a dus dracu filmu’. Mi-au spus ca nu ma adaptez, mi-au spus ca-i fac de ras pe strada.  Am plans.
Vara urmatoare am declarat razboi intregii lumi si m-am decis sa protestez prin tacere si izolare totala. Ma gandeam serios sa ma calugaresc.

Vara asta desigur aveam de gand sa inchei pacea. Ma gandeam ca o  sa ne prajim la plaja si noi ca nebunii, o sa facem poze si o sa ne jucam sotronul. Chiar aveam in gand si o mica escapada la munte. Ia-i de unde nu-s. Din lipsa de resurse umane am refacut toate planurile. Carti, Tv, carti. X se eschiveaza si cica se duce la munca( de fapt nu ma sufera, las’ ca stiu eu ), Y s-a dus in misiune speciala, se redescopera; Z nu mai vrea sa vorbeasca cu mine dupa chestia aia cu asa si asa. W nu  intra niciodata pe mess, cum sa-i spun : hai afara baiatu’, ai un os daca te misti repede?.iar Q se invarte in niste ape in care eu nu ma scald.
Si totusi mie imi ajungeau fie si numai Z cu care sa fac poze si poate putina plaja, si X cu care sa fac glume si sa jucam carti. Da’ ei Batman Batman. Asa ca nu mi-a ramas decat sa ma ofilesc singur in casa(siingur atat de siiingurr!!),  sa citesc cat mai multe carti si sa ma uit la filme. O sa ma duc desigur si pe la bunici, poate prind si un bronz de gradina, ii ajut cu de-ale casei, ma apuc de crescut copii, ceva actiune tot tre’ sa fac, sentimentul de inutilitate ma dispera.

Dumnezeu a vazut ca dorm prea mult si vorbesc prea putin. Asa ca s-a gandit el sa-mi spuna ´Buna dimineata Soare´ si sa ma trezeasca la 5.30. Sa vedem cum.

Aud ca picura ceva. Dorm? Visez ca picura ceva? Nu, doar ploua. Stai, ploua in casa?
Ma dau jos din pat.
O, uite, e numai 5.23 dimineata. Iote ce bezna-i afara. De unde picuraaa?? Oh, trebuia sa se intample asta nu? Cand bagi vata intr-o gaura din perete nu te astepti sa curga apa de acolo.
Da, am o gaura in perete in care am bagat vata. E o poveste lunga.
Bun, si acum c-am schimbat pampersii gauricii, pot sa dorm si eu?
La 5.35 se aude de undeva alarma de la telefonu lu´ mama.
Dumnezeule mare de ce ma pedepsesti!!!???
Ma trezesc. Alarma se opreste, mama mai doarme 10 minute. Ma uit pe geam.
Ploua. E potop afara.

[...]
Se apropie mama de mine:
-Nu poti sa dormi?
-Se poate spune si asa.
-Hai, mai incearca sa dormi. E abea 6 fara un sfert si mai esti si in vacanta.
(zise Columb la 5.45 dimineata…)
-Hai, tu du-te si pregateste-te. Iti caut umbrela aia mare.
-Nu-mi trebuie, am gluga de la geaca.
-Tu asculta-ma pe mine, a venit apocalipsa sub forma de ploi torentiale, pana la statie o sa fii fleasca.
-Nu vorbi pe tonu’ asta cu mine si nu-mi strica ziua de dimineata.
-Bine, bine.. ma culc acu’.(zise Columb junior cu o voce calda si plina de dragoste, adica eu.)

[...]
Iese pe usa:
-Pa, sa incui usa, ai grija de Pufa si sa-i dai de mancare. Sa nu deschzi la nimeni. Sa n-aduci pe nimeni in casa!
(hai du-te, sanatate, la revedere, sa ne-auzim cu bine. hai odata!!)
-Paa.:D

Urmeaza doua ore in care ma calmez, ma bag in pat la caldurica cu o punga de napulantine(ti-ar veni sa crezi ca asa ziceam eu la napolinate cand eram mic?) si ma uit la Tv.Nimic mai de Doamne-ajuta, numai stiri despre zapezi malefice si viscol. Coafura rezista.

[...]
Bate cineva la usa. Ma uit pe vizor. un gras.
Nu-l cunosc, mama a zis sa nu deschid la nimeni.
Insista. E de-a dreptu isteric. Deschid timid intr-un final.
-Daa?(O, Doamne uite inca unu, sa vezi ca astia vor sa ma omoare! Cine sunteti, ce vreti de la mine, chem politia!!!!)
-De la politie suntem.
(ei, ca sa vezi… cu ce ocazie?)
-Bine…
-Moldoveanu?
(nici olteanu, nici muntenu, nici ardeleanu, doar dobrogeanu si ala sunt eu)
-Nu.
-Ce famile sunteti?
-******.
-Da’ de cand stati aici?
(bai respectuosule, ce curios esti tu..)
-Noiembrie 2007. Sa zic..
-Deci din 2007?
-Asa stiam.
-De la cine ati cumparat inainte, cum se numea?
-Nu mai stiu, ceva cu C parca… e prea de dimineata, abea m-am trezit.
-Cu cine mai esti?
-Cu mama.
-Poti sa o chemi te rog?
-Nu.
(se uita urat la mine. da urat de tot, sa vezi ca asta ma iau la bataie.)
-E la servici. (gata, daca au aflat asta, se urca pe mine. pana aici mi-a fost.)
-Il cunosti pe baiatu asta?[scoate dintr-un dosar o foaie cu date personale si o poza. in loc sa ma uit la poza io ma uit la datele personale, oricum n-am retinut nimic, doar ca moldoveanu avea 23 de ani. si totusi mi-a sarit in ochi  faptu' ca era urat cu crengi, n-aveai cum sa nu remarci.]
-Nu.
-Hmm.. bine. Asta-i tot.
-Okei..
-La revedere!
(Huuuooo, plecati fir-ati ai dracu de urati!)
-La revedere:D.

Ceva e putred in Danemarca. E destul de dubioasa treaba. E a doua oara in ultimu an in care cineva, care pretinde ca e executor judecatoresc sau, resprectiv politist, intreaba de x si y, presupusi asasini platiti care au locuit odata in actualul meu barlog. Si spun asasini platiti pentru ca aici s-a petrecut cel putin o crima. Zau. Ma bazie o fantoma de ceva timp. Dar despre asta.. cu alta ocazie.

Andreea?